Bond-urile
Bond-urile sunt în esență scrisori de garanție bancară emise în numele părții care trebuie să îndeplinească anumite obligații față de partenerii alături de care desfășoară relații comerciale.
De exemplu, ca și condiție de participare ca ofertanți în cadrul diverselor licitații, companiilor li se poate solicita prezentarea unei scrisori de garanție de participare la licitație. În cazul în care compania câștigă licitația, în baza acestei scrisori organizatorul licitației este asigurat de către banca emitentă pentru eventualitatea în care compania nu se prezintă pentru semnarea contractului câștigat. Un alt exemplu ar fi solicitarea unei Scrisori de Garanție de Bună Execuție prin care banca emitentă asigură beneficiarul licitației în eventualitatea în care compania nu își onorează anumite obligații contractuale.
Garanti Bank oferă clienților săi o gamă variată de bond-uri, precum: Garanții de Participare la Licitații, Garanții de Bună Execuție, Garanții de Returnare a Avansului, Garanții de Reținere, Garanții pentru Garanție.